ARTIST MIRCEA POP






ARTICOLE


Omul arhaic



"Omul arhaic" din Hășdate.



         Pe Mircea Pop l-am întâlnit pentru prima oară în urmă cu doar câteva zile, în cafeneaua "Arizona" din centrul Clujului. Eram, la acea oră a dimineții, singurul client. M-a abordat stângaci, ca un om de la țară nimerit din greșeală într-un salon plin de "domni". M-a izbit, încă din start, aspectul de artist - aducând întrucâtva cu cel al unui călugăr, dar m-au frapat și palmele sale de truditor. Căuta o cunoștință de-a lui (care ulterior s-a dovedit a fi una comună), redactor la o revistă literară. Apoi, mi-a arătat câteva fotografii cu exponatele viitoarei sale expoziții, pe care urma să o verniseze în curtea casei și a muzeului familiei, cel din urmă vechi de 160 de ani. Remarcând valoarea și originalitatea lucrărilor sale, i-am promis, fără să stau prea mult pe gânduri, că-i voi vizita "spațiul vital" chiar mai curând decât se așteaptă.

Xilogravura tip-icoană, "produs" marca Hășdate



         Iată-mă, la doar trei zile distanță de întâlnirea noastră, în a treia zi de Paște, la Hășdate, un sat aflat la circa doi kilometri de municipiul Gherla și alți cinci de Mănăstirea Nicula. Pe drumul prăfuit trec în răstimpuri bicicliști, în marea lor majoritate romi - și rar de tot câte o mașină. Peisajul este însă sublim, de țară, cu dealuri line, încărcate de pruni, peri și meri înfloriți. "Din păcate, nu mai suntem sat - ci parte integrantă a municipiului, lucru care ne dezavantajează profund, fiindcă edilii ne-au uitat cu desăvârșire", începe artistul, supărat. Îmi spune că "înainte vreme" erau arondați la comuna Livada - iar pe vremea ungurilor, la Dăbâca. Pășim în curtea casei strămoșești a familiei Pop. Pe frontispiciul căsuței, ca să se vadă din stradă, e fixată o placă din lemn, care ne informează că aici se află "Muzeul de xilogravură Hășdate". O altă plăcuță este plasată la intrare și conține fraza: "Această casă a fost construită de dulgherul și xilograful Pop Simion în 1852 - 1858. Recondiționată în 1998 - 2005." Intrăm în "casa din mijloc". Sunt plăcut uimit de muzeul care se desfîșoară în interior. Peste tot sunt expuse, într-o ordine desăvârșită, zeci, sute de obiecte ceramice sau de lemn, creație a artistului - dar și copii ale xilogravurilor primului meșter din familie, Gheorghe Pop. Își continuă istorisirea Mircea Pop: "Gheorghe, tatăl lui Onisie și Simion a fost cel mai performant xilogravor din Transilvania și totodată părintele xilogravurii tip-icoană. Practic, acest gen de artă exista în epocă doar la Hășdate, pentru că la mănăstirea Neamțu, unde exista un atelier similar, se făcea doar ilustrație de carte. Gheorghe Pop avea trei oameni care îi vindeau lucrările prin târguri: Todor Moldovan - zis "Mâțu", Ioan Goron și Iacob Perint. Iată însă cum a intervenit decăderea lui: și-a cumpărat multă hârtie de tipar, în suluri și le-a dus la armenii din Gherla, care s-au angajat să-i vândă xilogravurile. Dar aceștia, ca să scape de concurența pe care le-o făcea, nu i-au mai dat banii pe marfă, astfel că Gheorghe a fost nevoit să-și vândă toate tiparele - iar mai târziu și gospodăria. Bunicul-meu a fost cel care a răscumpărat casa asta, după ani grei de trudă. "




"Eu sunt a șaptea generație de xilogravori."



         Pe grinda de lemn a tavanului camerei sunt scrijelite cuvintele: "Pop Simion - 1858". Camera de alături, ridicată înaintea celorlalte două, în anul 1852, e și ea datată cu anul construcției, iar fostul "șopru" e însemnat cu anul 1867. Mircea Pop mă fixează pentru o clipă cu ochii săi adânci și pătrunzători. Îmi spune, trăgând cu putere aer în piept, de parcă ar fi conștient de povara pe care o poartă în spate: "Cum ar veni, eu vreau să umplu acest gol din destinul familiei mele, pentru că ultimele trei generații nu s-au ocupat cu xilogravura, au avut cu totul alte ocupații. În ciuda acestei sincope, upă Gheorghe Pop eu reprezint, practic, cea de-a șaptea generație de xilogravori. Și s-a mai întâmplat un lucru aproape incredibil cu mine. Fără să știu că strămoșii mei înființaseră această artă în Transilvania, eu m-am apucat, de unul singur să execut xilogravuri, pe teme moderniste. Aveam, cum s-ar spune, arta asta în sânge. Am descoperit câteva dintre lucrările lor - aflate acum la mine, în copie - abia în anul 2008, la Biblioteca Academiei Române, filiala din Cluj, în albumele lui Karoly de Visky." Culmea ironiei - adaugă el zâmbind cu amărăciune - la Muzeul de Artă din Cluj, supraveghetorii din sală nu i-au permis nici măcar să le atingă, să le pipăie materialul, pentru ca nu cumva să lase amprente. Își continuă artistul explicația: "Mai târziu Florian Dudaș, orădean, unul dintre cei mai importanți cercetători de artă veche din Transilvania mi-a adus acasă albumul stră-străbunicului meu, Gheorghe Pop, intitulat "Xilogravura veche de la Muscelul Mare". Acolo, lângă Deva, într-o biserică de lemn fuseseră găsite piesele, iar ele se află depozitate astăzi la Episcopia din Arad. Am aflat că tot de aici, din casa asta, au "zburat" și opt tipare față-verso, deci șaisprezece lucrări, la Muzeul Național, secția etnografie din Budapesta."

Răzvrătit din naștere



         Părăsim muzeul familiei și ne îndreptăm spre gospodăria lui Mircea Pop, situată la o distanță de câteva sute de metri. Ajungem în fața unei case impunătoare, cu etaj, construită lângă o casă veche, bătrânească. Apare o femeie de peste nouăzeci de ani, mama artistului. Se mișcă greu, cu ajutorul unei cârje. "A născut zece copii, biata de ea", îmi spune sculptorul. Mă lămurește de asemenea că din cei zece frați câți au fost inițial la părinți, astăzi mai trăiesc doar nouă .Asta după ce în urmă cu câțiva ani sora lor cea mică a murit într-un accident misterios de tren. "Etajul casei mi-a rămas mie după moartea ei, iar la parter locuiește o altă soră de-a mea", îmi explică el. Urcăm la etajul somptuoasei locuințe, parțial finisate. Peste tot sunt expuse xilogravuri - dar și icoane vopsite pe lemn, alături de "arbori cosmici" - stâlpi totemici de lemn, viu colorați, cu simboluri care de care mai surprinzătoare. Însă, înainte de a afla povestea icoanelor și a "arborilor cosmici" vreau să aflu mai multe despre biografia lui Mircea Pop.

         Începe prin a-mi spune că e absolvent al Academiei de Arte Vizuale "Ion Andreescu" din Cluj, în anul 1998, și actualmente își câștigă pâinea ca profesor de educație plastică la Liceul "Ana Ipătescu" din Gherla. Adaugă apoi: "Până să ajung în acest stadiu, pe vremea lui Ceaușescu am muncit timp de vreo unsprezece ani la "CERO", Institutul de Cercetări Ceramice Cluj, instituție lipită de fosta Fabrică de Porțelanuri "Iris". Am plecat de acolo "cu cântec", în 1991, după un proces. Mi se desfăcuse contractul de muncă pentru că n-am respectat niște ordine ilegale ale conducerii, neconforme contractului încheiat între noi. I-am câștigat, după un an și jumătate în care am stat "pe tușă" - și marea mea bucurie a fost că un an mai târziu am intrat și la Academie, după alte patru încercări anterioare."

"Asta mi-am dorit să fiu, un om arhaic."



         Ieșim puțin în livada de pruni din spatele casei. În apropiere, pe un delușor, paște un cal alb care, în momentul în care îl vede pe artist, nechează asurzitor. "Așa face întotdeauna când mă vede, mă cheamă la el", îmi mărturisește încântat, artistul. Îl mângâie, fapt care îi produce, evident, plăcere patrupedului. "Mai demult îl mai călăream, dar de când m-am îmbolnăvit am lăsat-o mai moale", mai spune gazda mea. Mă lămurește apoi, observând nedumerirea întipărită pe fața mea: "Era să mor din cauza unui polip pe colon, care mi-a provocat multă suferință. Am fost operat și am scăpat cu bine, dar în continuare nu "funcționez" decât la optzeci la sută din capacitatea mea inițială. Ce să-i faci, ăsta-i efectul Cernobâlului, dar și al suferinței psihice îndurate după moartea surorii mele." Îndrăznesc să-l întreb care-i motivul burlăciei sale, până la cincizeci și cinci de ani, vârsta lui de acum. Îmi răspunde, nu fără o urmă de tristețe: "Am avut o prietenă de la Cluj, care a venit aici la Hășdate, dar după trei zile s-a întors în oraș. N-a înțeles nimic din binefacerile vieții de la țară. Oricum, încă n-am întâlnit femeia care să fie pe același "calapod", care să aibă aceleași principii și scopuri în viață cu mine. Totuși nu mi-am luat nădejdea că o să-mi întemeiez și eu, cândva, o familie." Adaugă că a muncit pe brânci la restaurarea casei-muzeu și la ridicarea noului atelier, în curte. Crede, de altfel, că locul acesta, Hășdate este cel mai potrivit pentru meseria sa, și tot aici găsește, fără probleme și lemnul necesar sculpturilor sale. Vorbind despre maniera sa de lucru, arată că icoanele pe lemn sunt lucrate în stilul lui Stan Pătraș de la Săpânța și a meșterilor iconari de la Sighet: "Eu am sânge maramureșan în vene. Între "totemurile" mele și crucile pictate de la Săpânța există o legătură, în sensul că ambele sunt profund arhaice și viu colorate. Eu sunt și asta mi-am dorit să fiu: un om arhaic, care să reia, de la începuturile sale, arta lemnului și xilogravura. Totemurile pe care le creez, asemeni stâlpilor caselor din Maramureș, alungă duhurile rele și necazurile din gospodărie. Asta-i și explicația rugurilor de Sfântu' Gheorghe, puse de sătenii din Hășdate, pe porțile lor, asemeni unor cununi. Sau a roților de foc cărora tinerii le dau drumul din vârful dealului, cu strigături, la aceeași sărbătoare."

Ce spun oamenii despre Mircea Pop:



         Ilie Buiga, localnic Hășdate: "Acest om vrea să facă lucruri extraordinare și e demn de toată lauda. Am auzit că și moșii lui au fost artiști xilografi și pictau frumos. E nevoie de astfel de oameni în ziua de astăzi, ca să nu se piardă tradiția, să dăinuiască tot ce-or început strămoșii lui. De aceea a păstrat cu atâta grijă casa și toate exponatele rămase de la strămoși. În copilărie, frații mei mai mari îmi povesteau că aici s-au tipărit primele icoane din Ardeal."

         Vasile Radu, critic de artă: "Prin întregul său demers de mare valoare conceptuală, autorul se plasează, într-un mod sui-generis, în acel curent al artei contemporane numit "noua figurație", întemeiat pe mitologia vieții contemporane. Evadează, însă din aceasta prin puternica tendință de erudiție care reprimă ingenuitatea. "Noua figurație" din arta sa nu este rezultatul unei "culturi de televizor", așa cum s-a impus acest curent peste hotare, ci devine investigație spirituală întemeiată pe carte. Nu ne rămâne decât să subliniuem încă o dată valoarea acestui tip de discurs artistic, care ni se pare pentru arta noastră de o mare îndrăzneală și noutate. " ("Tribuna", 9 aug. 1990)

         Xilogravura, în definiția artistului: "Pe un măr sau păr sălbatic se face un desen inversat, ca la icoanele pe sticlă. Apoi se răscolește lemnul, în relief, pe contururile trasate de desen, după care se dă cu cerneală tipografică și se aplică hârtie manuală peste lemn. Pentru a mula hârtia, pe tipar, eu folosesc fundul unei linguri - dar străbunii mei foloseau un fel de sucitor. Oricum, lucrau mult mai academic decât mine - și-și semnau ori datau lucrările cu litere chirilice și uneori latine."

         Mircea Pop, despre "Arborii cosmici": "Întrebând un elev cu ce se aseamănă sculpturile, mi-a răspuns: cu Nimic. Astfel, pot să deduc - Omul în căutarea nimicului. Iată logica sinceră a unui elev, omul neîmplinit, al aparențelor. Se pot citi pe lucrări forme vegetale, fructe, forme geometrice, forme animale, păsări, unele având înțelesuri ezoterice și lăuntrice: Migdalul - sâmburele vieții; Oul - geneza, nașterea, moartea; Frunza - emoția, vibrația materiei, efemerul; Fluturele - senzorialul; Pătratul - pământul, fatalitatea; Inima - dorința, infernul, paradisul; Ursul - puterea temporală; Peștele - creștinismul; Cupa - împlinirea; Pelicanul - focul; Cămila - spiritul sacru; Mărul - trupul, carnea; Rodia - semințiile pământului; Floarea - dăruirea, frumusețea; Crinul - puritatea; Iisus răstignit; Cubul - piatra înțelepciunii; Mistrețul - puterea spirituală; Pasărea - spiritul; Cocoșul - zorile, deșteptarea; Spirala - labirintul; Ochiul - omniscență; Poarta - intrarea, trecerea.

         Lucrările sunt simetrice, echilibrate, reprezentând dualismul lumii luate din corabia lui Noe, unde porumbelul vestește și descoperă tărâmul transcenderii, venind cu o ramură de măslin înflorită - a spiritului, iar corbul rămânând pe pământ, în lumea interioară. (.) Fiecare om are un corespondent din acea corabie care acum se găsește în natură. Lucrările au nume ca: Omul Pasăre, Omul Urs, Omul Cămilă, Omul Poartă, Omul Mistreț, Omul Rodie, Omul Fluture, Omul Pelican, Omul Barză. Omul este cununia cerului cu pământul. Ieșirea din nume, din poreclă este calea rătăcită. (.) Arborii au simboluri religioase și mitice, lumea trăind în numele lor, ori al semnului, adică cercului, pătratului, triunghiului, învârtindu-se în jurul propriei axe și totodată în jurul axului central de unde au pornit, zona din jurul muntelui Ararat.

Sorin Grecu

http://patriaonline.ro/omul-arhaic-2/






Centrul de xilogravura din Haşdate, Gherla



        Istoricul Florian Dudaş din Oradea publica la Editura Lumina o carte (nu album) despre arta gravurilor româneşti vechi din Transilvania. El întreprinde o inventariere şi o descriere a vechilor gravuri sau icoane pe hârtie (denumite şi xilogravuri, xilografii ori stampe), fenomen artistic ce s-a manifestat pe parcursul a doua veacuri, din a doua jumatate a secolului al XVII-lea pâna spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Se subînţelege ca este vorba despre o "reflectare artistica a creştinismului românesc de factura populara", iar cercetarea lui nu este deloc de neglijat.

        Printre altele, cartea aminteşte şi de întâiul catalog ştiinţific sistematic al gravurilor româneşti din Transilvania, "Xilogravura populara din Transilvania în sec. XVIII-XIX", de Marika Kiss-Grigorescu (1970), în cadrul careia sunt descrise şi ilustrate 108 stampe şi 6 placi gravate, şi "Breasla pictorilor români fondata la Gherla în 1777", "Dicţionar de pictura veche româneasca din Transilvania", de Marius Porumb (1986, respectiv, 1998), cu marturii documentare despre activitatea Breslei pomenite. Şi astfel ajungem la chestiunea noastra, la identificarea şi individualizarea centrului reprezentativ al artei gravurilor populare româneşti vechi din Transilvania în zona Gherlei, în satul Haşdate, nu departe de Manastirea Nicula, de care îl desparte doar un deal.




        Actul de constituire a Breslei gravorilor din zona Gherlei certifica o activitate constanta şi consacrata. A fost înfiinţata în 1777, sub patronajul Protopopiatului Gherlei, din care fac parte un numar însemnat de gravori, dar şi zugravi, cei mai mulţi însa din Haşdate şi câţiva din împrejurimi. Cu timpul, unul dintre cei mai vestiţi gravori din Haşdate ajunge Gheorghe Pop, un urmaş al lui Pop Moldoveanul, care a avut un rol determinant în statornicirea tiparniţei, considerat cel mai talentat reprezentant al "şcolii" de la Gherla. El a activat timp de peste trei decenii, din jurul anului 1787 pâna în jurul anului 1825, realizând un numar însemnat de stampe care se pastreaza în diferite biserici din Transilvania, în muzee şi colecţii particulare.

        Gravorul Gheorghe Pop are la rîndul sau urmaşi. Este vorba de Mircea Pop, nascut în Haşdate în 1956. Mircea Pop este absolvent al Academiei de Arte Vizuale "Ioan Andreescu" din Cluj.

        Mircea Pop a deschis recent în Haşdate, în casa bunicilor sai, Centrul de xilogravura, unde artistul intenţioneaza sa formeze o şcoala de xilogravura şi icoane pe lemn. Deocamdata, casa este organizata ca un muzeu unde sunt expuse mai ales lucrari semnate de Mircea Pop, gravuri, lucrari în ulei, dar şi ceramica, alaturi de gravuri vechi, icoane, recuperate de-a lungul timpului şi, bineînţeles, se pastreaza tiparniţa.

Virgil Ratiu

 


 

CĂUTÂND ESENȚIALUL

 

            La Casa de cultură a studenților Mircea Pop expune o lungă serie de tablouri și mai multe obiecte de ceramică. În fața exponatelor se îmbie întrebarea: în care din cele două genuri artistice, pictura sau arta ceramică, Mireca Pop este mai "acasă la el"? Întrebare pe deplin pertinentă, deoarece artistul își înscrie personalitatea și talentul deopotrivă în cele două genuri. Mircea Pop nu pictează nici flori, nici peisaje și nici portrete, nici animale și nici semne din viața de toate zilele a oamenilor. În lucrările sale el își înfățișează concepția despre lume care se inspiră din cosmografie, cosmogonie și cosmologie. Înfățișarea lumii prin imagini sau simboluri.

Scoicile și spiralele înfățișează cele trei elemente componente ale lumii, cu 12 ramificații (cele 12 luni).

Pictura "cosmografică" a lui Mircea Pop își are sorgintea în credințele populare, în imagini și simboluri inspirate dintr-o concepție filosofică și științifică, din legătura dintre cele două componente fundamentale ale civilizației umane, iar prin forma simbolurilor și prin culoare, prin simmplificare, el imaginează forma reală a lucrurilor.

Spre pildă, cercul simbolizează întregul, desăvârșirea, oul geneza, arborele cosmic arborele vieții, pomul binelui și răului, clipsa omului în microuniversul său, cocoșul deșteptarea, zorile, bufnița înțelepciunea etc.

Celor ce vreau să-i înțeleagă concepția cosmografică (cosmologică) artistul le vine în ajutor, cu explicațiile de cuviință cu grijă și timiditate exprimate. Explicația care în esență exprimă dorința-i de a înfățișa în culori și simboluri cunoașterea, logică cunoașterii prin dinamismul conștiinței și care se obține prin căutare contiună, dăruirea pentru frumos, pentru bine, pentru desăvârșire, element caracteristic al devenirii umane permanente, al aspirației spre înalt, spre desăvârșire, cu rădăcinile în realitatea imediată, contemporană. În lucrările sale, Mircea Pop a urmărit, într-o succesiune de simboluri, fiecare cu înțelesul său, ideea unității și a luptei contrariilor, perfecțiunea spre care tinde ființa umană prin strădaniile și idealurile pe care și le formează.

 

Valoarea artistică a lucrărilor lui Mircea Pop, care nereușind la un concurs de admitere la Institutul de arte plastice din Cluj-Napoca, nici n-a descurajat și nici nu și-a părăsit idealurile, ci s-a integrat artiștilor-lucrători la Institutul CERO, continuând să-și desăvârșească și talentul de ceramist și cel de artist al șevaletului, pe un alt drum decât al celor mai mulți din comilitonii săi, reușind să fie original, în concepția filosofico-cosmografică, este exprimată în culori și simboluri ce se armonizează din punct de vedere artistic și "filosofic".

 

Academician Prof. Stefan Pascu

Steaua 9 / 1989